CETA: un acord modern, corect, cu beneficii de ambele părți

User Rating:  / 0
PoorBest 


Parlamentul European a votat astăzi la Strasbourg în favoarea Acordului economic și comercial dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA), un acord modern, corect și care va aduce beneficii de ambele părți.

Apreciez că pentru Uniune, tratatul CETA reprezintă în acest moment o punte de legătură necesară cu continentul american, atât în plan economic cât și politic, în condițiile în care Statele Unite s-au declarat în favoarea unei politici protecționiste în următorii ani, politică ce exclude din start orice negociere în cadrul TTIP.

Uniunea Europeană, a cărei principal atu economic este piața liberă, nu poate în acest moment să înceteze relațiile transatlantice în domeniul comercial, nu poate să își limiteze piața de desfacere și să se predea mesajelor alarmiste venite dinspre formațiunile politice aflate în campanie electorală în anumite părți ale Europei.

 

Așadar, analizând onest și echilibrat prevederile acordului încheiat cu Canada, o țară cu care împărtășim cele mai multe dintre valorile noastre europene, consider că prevederile sale, negociate timp îndelungat, ne oferă suficiente garanții în ceea ce privește calitatea produselor ce vor fi importate în Uniune, protejarea produselor europene omologate, oferind în același timp mai multe oportunități de afaceri pentru firmele din Europa, posibilități noi de carieră pentru forța de muncă europeană prin recunoașterea reciprocă a anumitor diplome și specializări și, nu în ultimul rând, eliminarea vizelor pentru cetățenii români.

Translation