Noi căi de mediere a diferendului dintre Macedonia şi Grecia privind numele fostei Republici Iugoslave

User Rating:  / 0
PoorBest 

Eurodeputata liberală, Norica Nicolai, raportor din umbră al Grupului ALDE pentru Rezoluţia privind situaţia din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, îşi exprimă satisfacţia faţă de votul colegilor săi în plenul Parlamentului European de la Strasbourg care prin promovarea amendamentelor sale au deschis noi căi de mediere a diferendului dintre această ţară şi Grecia privind numele fostei republici iugoslave.

 

 Unul dintre amendamentele propuse de Norica Nicolai şi acceptate, astăzi, de Parlament specifică foarte clar posibilitatea ca Uniunea Europeană să poată şi să fie pregătită să devină mediator în procesul de negociere dintre cele două părţi.

"Sprijinul Parlamentului European în favoarea unui efort de mediere din partea Uniunii Europene în problema numelui Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei reprezintă un important pas înainte către o Uniune mai implicată şi mai activă din punct de vedere diplomatic", a arătat Nicolai.

Eurodeputata a susţinut în discursul său, din plenul legislativului european, că se impune găsirea unei soluţii întrucât disputa legată de numele acestei ţări riscă să încetinească progresele înregistrate până acum.

"Uniunea Europeană trebuie să continue să susţină reformele din Macedonia şi să sprijine, în mod realist, aspiraţiile europene ale acestei ţări. A venit momentul pentru găsirea unei soluţii pentru problema numelui, acest lucru fiind în beneficiul bunelor relaţii şi dezvoltării întregii regiuni. Ar fi păcat ca această discuţie să ajungă să eclipseze, în dezbaterea despre viitorul european al Macedoniei, eforturile şi progresele reale pe care Skopje le-a făcut în ultimii ani, sau, mai rău, să inhibe progrese viitoare."

Alte două amendamente propuse promovate de eurodeputata liberală şi acceptate de Parlamentul European se referă la eforturile de normalizare a activităţii legislativului de la Skopje şi la egalitatea de şanse care trebuie să ofere tratament unitar pentru femei şi bărbaţi în această ţară.

Translation